Îngrijorările se justifică: în ultimele zile și ore au apărut motive care susțin temerea că ne aflăm în fața unei escaladări și extinderi a conflictului.

(1) Exploziile de la conductele Nordstream, din Marea Baltică. Nu este clar cine este vinovatul, dar pare destul de clar că nu au fost accidente. Teoria că numai un actor guvernamental își putea permite a organiza o astfel de acțiune este cea mai credibilă. Dar cine ar fi putut face acest lucru? Și cine ar fi dorit? Cui îi este de folos? Aparent, se zice că responsabilitatea aparține Rusiei, dar de ce ar fi făcut Rusia așa ceva? În mod normal, livrările de gaz spre Europa profită financiar rușilor și temperează apetitul europenilor pentru escaladarea sancțiunilor. Venirea iernii se anunța oricum că va aduce sistarea livrărilor de gaz spre Europa sau reducerea acestora. Era nevoie însă de distrugerea conductelor pentru ca acest lucru să se întâmple? Îndoielnic.

(2) Recomandarea emisă cetățenilor americani de ambasada SUA de la Moscova de evitare a călătoriilor în Rusia și de părăsire a țării. De obicei, astfel de declarații arată că urmează ceva grav.

(3) Declarațiile președintelui Vucic din data de 20 septembrie – „In a month or two, the world could enter a conflict of a magnitude not seen since World War II”. Vucic este un personaj lucid, care nu aruncă vorbe în mod gratuit.

(4) Mobilizarea parțială din Rusia și referendumurile de unificare cu zonele din estul Ucrainei. Odată formalizată unificarea, conducerea moscovită va fi obligată să considere că orice atac ucrainean asupra teritoriilor ocupate reprezintă un atac asupra Rusiei înseși. Cu alte cuvinte, Rusia se va prezenta ca fiind într-o stare de „război defensiv”, ceea ce i-ar da dreptul să recurgă la măsuri suplimentare de retorsiune, mult mai ample decât orice s-a întâmplat din februarie încoace.