Tema abordată este una delicată, așa încât se impune să se înceapă cu un disclaimer: rândurile de mai jos nu se referă la situații în care minorii sunt victima violenței sau abuzurilor sexuale. Acestea pot fi fapte grave, care sunt sancționate și care trebuie pedepsite. Avem însă în vedere situațiile în care educatorul unui copil îl îndrumă pe acesta spre marea performanță, indiferent de domeniu și metodele care pot fi aplicate pentru a avea succes. Așa ajungem la omul despre care merită să vorbim. John Geddert a fost antrenor al lotului de gimnastică al SUA la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 (când a câștigat aurul), precum și al gimnastei Jordyn Weiber, campioană mondială absolută în anul 2011, la vârsta de 16 ani. După ce a fost pus sub acuzare pentru fapte legate de cariera sa de antrenor, la data de 25 februarie 2021, Geddert s-a sinucis.

Setul cel mai important de acuzații aduse împotriva lui Geddert viza 20 de pretinse fapte de „trafic de ființe umane”. Potrivit procurorilor, el ar fi folosit „forță, fraudă și coerciție” împotriva tinerelor sportive pe care le antrena, în scopul de a obține „câștiguri financiare”. Geddert era un antrenor de modă veche, care credea în antrenamente dure și în sacrificiul personal. Declarativ, vremea unor astfel de abordări pare să fi trecut, mai ales în sporturi precum gimnastica feminină, în care vârful carierei se atingea de obicei înainte ca sportivele să împlinească vârsta majoratului. Reușita în sportul de mare performanță este condiționată în mod evident de disponibilitatea și capacitatea sportivului de a se împinge dincolo de limitele aplicabile în mod mod obișnuit. Dacă vorbim despre o persoană majoră, nu sunt neapărat probleme, pentru că o astfel de persoană are dreptul de a decide în cunoștință de cauză. Dar minorii?

Ceea ce pune în discuție această acuzare este posibilitatea legală a unui antrenor de a supune pe sportivii săi minori unor antrenamente dure și unui regim de viață spartan. Nu există nici o dispoziție clară în dreptul penal care să impună un anumit grad de intensitate sau lejeritate antrenamentelor sportive. De aceea, procurorul de caz a recurs la o inovație, respectiv a considerat că faptele lui Geddert s-ar încadra la noțiunea de trafic de ființe umane. Această abordare este problematică din mai multe motive.

Întâi, dreptul penal nu permite analogia. În acest domeniu, se mizează pe claritate, deoarece oamenii au dreptul să cunoască care anume sunt comportamentele care le sunt permise sau după caz interzise. Dubiile sunt excluse, iar dacă ele există, joacă întotdeauna în favoarea celui acuzat. Acuzarea nu poate miza nici pe asemănarea dintre situația analizată și o dispoziție penală expresă. Similitudinea de situații nu poate fi un argument valid pentru a susține o condamnare penală. Teoretic, un anume comportament ar putea fi considerat moralmente reprehensibil, dar aceasta nu îl transformă automat într-o infracțiune. Inovațiile jurisprudențiale în crearea de infracțiuni sunt extrem de periculoase și păgubitoare pentru libertatea individului. Atunci când ele sunt necesare, trebuie operate prin voința legii și a Parlamentului, nu a oamenilor chemați să aplice legea.

Al doilea, traficul de ființe umane nu a fost considerat niciodată ca fiind aplicabil în astfel de situații. Sportivii, chiar și cei minori, nu sunt angajați ai antrenorilor. Dimpotrivă, prestatorul de servicii era antrenorul, Geddert în cazul nostru. Sigur că acesta obținea câștiguri financiare, dar acestea erau plătite nu ca efect al exploatării forțate a unor ființe umane, ci în calitatea sa de antrenor. Dacă se admite că Geddert trafica ființe umane, atunci orice profesor care solicită o muncă intensă, peste medie, din partea elevilor săi, ar putea fi teoretic subiect activ al infracțiunii.

Al treilea motiv este că viziunea acuzării pune sub semnul întrebării capacitatea părinților, a profesorilor și a antrenorilor de a îndruma copiii să caute excelența în anumite domenii care necesită o pregătire începută la vârste fragede. Instrumentele muzicale, limbile străine, performanța intelectuală sau sportivă toate cer sacrificii încă din vremea copilăriei. Chiar și o educație medie presupune disciplină și urmarea unui program de lucru care nu este neapărat în acord cu ceea ce își dorește copilul. Ar trebui atunci să echivalăm nefericirea de moment sau nemulțumirea unui copil cu calitatea de victimă a unei infracțiuni? A răspunde da la o astfel de întrebare înseamnă a urma un drum foarte periculos, la finalul căruia mulți părinți sau profesori pot fi transformați în mod nejustificat în infractori. Copiii ar avea și ei de suferit. Este lăudabil să ai încredere în natura umană și să crezi că un copil se poate forma fără o minimă disciplină și fără unele sacrificii. Dar până la urmă este o convingere greșită și dăunătoare, pentru că poate duce la o societate compusă din oameni care consideră că li se cuvine totul, fără a oferi mare lucru în schimb.

Ar fi posibil un caz Geddert și în România? Într-un fel, s-a și întâmplat, deși atunci s-a încercat doar utilizarea într-o formă contorsionată a infracțiunii de abuz în serviciu, deoarece probabil că nimeni nu s-a gândit probabil la încadrarea faptelor la infracțiunea de trafic de persoane. În interpretarea bizară conferită legii de procurorul din cazul Geddert, riscul există. Astfel, art.211 Cod penal, sancționează fapte precum „primirea” unui minor, „în scopul exploatării acestuia”. Iar exploatarea este definită în art.182 ca „supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat”. Mai mult, acordul minorului nu reprezintă cauză justificativă.

Dar ce înseamnă munca? Potrivit dicționarului explicativ, ea reprezintă o „desfășurare a unei activități fizice sau intelectuale îndreptată spre un anumit scop” sau un „efort de a realiza ceva; strădanie; ocupație, îndeletnicire”. Cu alte cuvinte, orice activitate poate reprezenta „muncă”. În aceste condiții, dacă munca are caracter „forțat”, atunci ea poate deveni, în condițiile de mai sus infracțiune de trafic de minori, infracțiune considerată chiar mai gravă atunci când autorul abuzează de poziția sa de „încredere sau de autoritate” asupra minorului (situație în care se află totdeauna un părinte, un profesor sau un antrenor). Iată cum orice temă dată spre rezolvare acasă, orice lecție de pian, șah sau antrenament de tenis poate deveni infracțiune în mâinile unui zelos ocrotitor al minorilor. Scenariu absurd? Să sperăm. În cazul lui Geddert, acest scenariu s-a materializat și l-a costat întâi cariera, apoi viața.