William Roper: “So, now you give the Devil the benefit of law!”

Sir Thomas More: “Yes! What would you do? Cut a great road through the law to get after the Devil?”

William Roper: “Yes, I’d cut down every law in England to do that!”

Sir Thomas More: “Oh? And when the last law was down, and the Devil turned ‘round on you, where would you hide, Roper, the laws all being flat? This country is planted thick with laws, from coast to coast, Man’s laws, not God’s! And if you cut them down, and you’re just the man to do it, do you really think you could stand upright in the winds that would blow then? Yes, I’d give the Devil benefit of law, for my own safety’s sake!

 

Este încă în curs în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”) o sesizare formulată prin Curtea de Apel Pitești de către Forumul Judecătorilor din România și Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor prin care CJUE este întrebată dacă cerințele formulate (sau „impuse”, așa cum spune pct.3 din sesizare) sunt obligatorii pentru statul român.

Cum a apărut MCV

România și Bulgaria au fost elevii problemă din negocierile de aderare. Primite cu câțiva ani mai târziu decât fostele state comuniste din regiune, cele două țări au primit un set de condiții speciale, de îndeplinit după aderare. Acestea au fost ambalate sub forma unui „mecanism de cooperare și verificare”, prin care UE urma să verifice atingerea unor așa-numite obiective de referință. Pentru România, obiectivele de referință sunt enumerate în Anexa unei Decizii din 2006 a Comisiei Europene. În esență, acestea țineau de întărirea rolului CSM, înființarea ANI și combaterea corupției. Pentru îndeplinirea obiectivelor, rapoartele periodice ale experților Comisiei fac evaluări și propun recomandări.

Conform pct. (7) din Decizia Comisiei, în cazul în care apar probleme legate de MCV, se pot adopta anumite sancțiuni, „în special” suspendarea obligației statelor membre de a recunoaște și executa hotărârile judecătorești și deciziile judiciare din România, precum mandatele de arestare europene.

MCV era gândit să funcționeze pentru o scurtă perioadă după aderare. Cu toate acestea, nici după 13 ani după apariția lui nu sunt semne că urmează a fi eliminat. O situație bizară, cu atât mai mult cu cât obiectivele MCV era relativ limitate comparativ cu temele mult mai ample și mai dificile care au fost rezolvate prin negocierile de aderare, care au durat 7 ani.

Motive pentru care sesizarea CJUE este greșită

Utilizarea noțiunii de „stat de drept” pentru a invalida legislație națională sau pentru a impune obligația de a adopta anumite legi transmite în mod practic CJUE rolul de legislator. Noțiunea de „stat de drept” este un principiu de valoare excepțională, dar are un înțeles prea subiectiv și schimbător pentru a fi utilizată cu succes de judecători pentru a emite instrucțiuni puterii legislative. Judecătorii trebuie să rămână dedicați pentru aplicarea legii, nu la scrierea ei.  

Rolul UE nu este de a arbitra dispute instituționale interne. Acestea trebuie rezolvate la nivel național. Intervenția UE poate duce la rezultate practice negative, dăunătoare pentru cetățeni. Zilele acestea, în Polonia, urmare printre altele a unor decizii CJUE întemeiate pe cerința respectării „statului de drept”, există riscul de a se crea două sisteme paralele de justiție. Cine pierde? Justițiabilul mărunt, care își vede pus sub semnul întrebării accesul real la justiție (ce valoare ar avea o hotărâre judecătorească emisă de un judecător a cărui funcție nu este recunoscută de jumătate din colegii săi, așa cum pare că se poate întâmpla în Polonia?).

Rapoarte MCV conțin „recomandări”, nu „cerințe”, așa cum greșit reține sesizarea trimisă la CJUE. În mod evident, judecătorii și procurorii din asociațiile semnatare știu diferența între cele două noțiuni. O recomandare, o spun dicționarele, nu poate fi obligatorie. De aici substituirea semantică făcută de autorii sesizării. Cei curioși pot lectura raportul MCV din anul 2019, care discută despre 12 recomandări din 2017 și 8 recomandări suplimentare din 2018.

Dacă recomandările din MCV ar fi obligatorii, s-ar crea o problemă fundamentală cu privire la separația puterilor din stat. Conform regulilor invocatului stat de drept, Parlamentul, ca reprezentant al poporului, deține puterea legislativă. Desigur, aderarea la UE a creat excepții, pentru că există acte ale UE care sunt obligatorii. Dar excepțiile sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse la situații neavute în vedere expres de tratatele aplicabile. Raportul MCV este redactat la nivel de experți, respectiv funcționari, adică agenți ai executivului european. Cum ar putea experții, fie ei și ai UE, să dea instrucțiuni obligatorii puterii legislative dintr-un stat membru fără ca această atribuție să le fi fost conferită expres? Desigur, experții în cauză și mulți dintre observatorii neutri ar putea spune că recomandările sunt pe fond corecte și ele ar trebui puse în aplicare. Dar este nerelevant. Discuția este nu despre corectitudinea pe fond a recomandărilor, ci despre autoritatea pe care o au acestea.

În general, atunci atunci când există un act juridic cu caracter obligatoriu, vom avea și o procedură pentru verificarea legalității actului respectiv. În cazul de față, o astfel de procedură nu există.

În retrospectivă, acceptarea MCV în cadrul negocierilor de aderare a fost o eroare. MCV este un mecanism de verificare unilaterală asupra căruia România nu are nici un control real. Practic, Comisia europeană se află în același timp în rol de jucător și de arbitru. Concluziile experților Comisiei sunt practic inatacabile, chiar dacă ar fi greșite.