Problema cu acuzarea lui Ion Iliescu

iliescu-mineri-77713400-465x390

Ion Iliescu, Petre Roman și alți câțiva, printre care celebri mai sunt încă Adrian Sârbu și Miron Cozma, au devenit obiectul unei acțiuni penale deschise ieri de Parchetul General, probabil în dorința de a marca precis 27 de ani de la fuga lui Nicolae Ceaușescu. Acuzația se referă la crime împotriva umanității care ar fi fost comise de inculpați cu ocazia mineriadei din iunie 1990. Procurorii susțin că persoanele din cauză:

au aderat la atacul generalizat si sistematic lansat impotriva unei populatii civile, respectiv impotriva manifestantilor din Piata Universitatii din Bucuresti, precum si a populatiei Bucurestiului, atac in care a fost  implicata participarea fortelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apararii Nationale, Serviciului Roman de Informatii, precum si a unui numar de peste zece mii de mineri si alti muncitori din mai multe zone ale tarii.

Infracțiunea despre care se presupune că ar fi comisă este cea de crimă împotrivă umanității, prevăzută de art.439 din Codul penal actual. Acest tip de acuzare ridică însă mai multe probleme.

1. Inculpaților li se aplică legea cea mai favorabilă

Crimă împotriva umanității? De ce această încadrare? Codul penal care era în vigoare în anul 1990 nu prevedea o asemenea infracțiune, cel puțin nu în aceiași termeni. Incriminarea în forma curentă începe astfel:

Art.439 C.pen (actual):

(1)Săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, a uneia dintre următoarele fapte: […]
Infracțiunea de crimă împotriva umanității pare să fi fost dezlipită din cea de genocid, care în 1990 era reglementată așa:
Art.357 C.pen. (1990):
(1)Săvârşirea în scopul de a distruge în întregime sau în parte o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial sau religios, a vreuneia dintre următoarele fapte: […]
Derivele violente din 13-15 iunie 1990 au fost reprobabile, dar nu se poate spune în mod rezonabil că au în vedere distrugerea unei colectivități așa cum spunea Codul penal de atunci. În mod evident, în condițiile în care infracțiunea de crimă împotriva umanității nu exista în 1990, inculpații nu pot fi trași la răspundere pe seama Codului penal actual pentru că le profită legea mai favorabilă. Este o piedică simplă și puternică în calea atragerii răspunderii penale. Procurorii trebuie să se fi gândit însă la această problemă și probabil, atunci când va fi cazul, vor încerca să vină cu o explicație. Deocamdată însă, acuzarea pare vulnerabilă.

2. De ce este acuzația excesivă

 Procurorii susțin că s-ar fi procedat la un „atac generalizat și sistematic” împotriva unei „populații civile, respectiv asupra manifestanților din Piața Universității”. Da, în iunie 1990 s-au produs traume severe, de toate naturile. A fost momentul în care imaginea României în lume, zdrobitor pozitivă după Revoluția din 1989, s-a înnegrit pentru totdeauna. Niciodată până azi românii nu au mai fost priviți în afara țării cu simpatia pe care au avut-o la începutul anului 1990. Vechii comuniști și securiști și-au solidificat pozițiile de control al societății, iar șansa țării de a reface un traseu democratic autentic a fost distrusă. Exodul post-revoluționar al românilor a început atunci.
Cu toate acestea…
Acuzația suferă de contorsionism juridic. Textul din Cod pe care se întemeiază procurorii este menit să protejeze de violențe „populația civilă”. Manifestanții din Piața Universității nu pot fi asimilați însă unei „populații”. O „populație” poate fi constituită numai de un colectiv numeros de oameni, care coexistă în mod stabil pe un teritoriu determinat. Manifestanții nu sunt o „populație”, ci un „grup”, respectiv o entitate diversă, esențialmente temporară, din care fac parte oameni aduși împreună de aderența la idei comune.
Acuzatorii au simțit această piedică așa încât afirmă în subsidiar că atacul ar fi vizat întreaga populație a Bucureștiului. Da, dacă este adevărat și dacă poate fi probat, un asemenea atac ar putea fi premisa unor fapte care să fie încadrate la infracțiunea de crimă împotriva umanității. Violențele minerilor au vizat cu precădere manifestanții din Piață și sediile partidelor istorice, care au fost vandalizate. Aceste incidente (violente și care ar fi trebuit să fie pedepsite încă de atunci, dar nu au fost) nu au vizat însă „populația Bucureștiului” în ansamblul acesteia, așa încât chiar și așa acuzația este greu de susținut.
Dosarele penale întemeiate pe noțiunea de crimă împotriva umanității sunt foarte rare. Război, epurare etnică sau pe alte criterii, ucideri sau mutilări în masă. Acestea ar trebuie să fie situațiile în care să se discute despre această infracțiune. Reprimarea violentă a unor manifestații, dacă este făcută contrar legii, poate fi ea însăși o infracțiune (omor, lovituri cauzatoare de moarte, vătămare corporală, distrugere etc.), dar, de regulă, nu crimă împotriva umanității.

3. Problema prescripției

Cum s-a ajuns totuși la această încadrare juridică hazardată? Faptul că din iunie 1990 au trecut mai bine de 26 de ani oferă răspunsul: infracțiunea de crimă împotriva umanității nu este prescriptibilă. Dosarele pot fi instrumentate la nesfârșit, iar presupușii infractori chemați în fața autorităților întreaga lor viață. Dacă încadrarea juridică ar fi fost cea de omor (sau de instigare ori complicate la omor), conform Codului din 1990, termenul de prescripție ar fi fost de 15 ani și el s-ar fi împlinit încă din 2005 (aici există unele rezerve care țin de particularități ale dosarului pe care nu le putem ști; termenele de prescripție pot fi întrerupte, iar cursul prescripției se reia de la început, dacă se realizează în timp util acte de urmărire penală).
Pentru mulți, faptul că răspunderea penală poate fi supusă prescripției ar putea părea o chestiune dubioasă. Este evident că ar fi incorect să se gândească în acest fel. Infracțiunile care nu sunt sancționate rapid sunt uitate. Sancționarea după mulți ani de la comiterea faptelor lasă de multe ori un sentiment de insatisfacție. O justiție târzie este una șchioapă, imperfectă.
Pe lângă aspectele filosofice însă, există și chestiuni practice care justifică intervenția prescripției. Obținerea unei condamnări presupune furnizarea unor probe care să meargă dincolo de orice îndoială rezonabilă privind vinovăția unui inculpat. Or, după zeci de ani, probele sunt tot mai greu de obținut. Multe documente dispar, potențiali martori mor sau memoria lor devine difuză ori se împodobește cu amănunte adăugate la multă vreme după petrecerea faptelor. Pe de cealaltă parte, cel acuzat, pus în situația de a se apăra, are dificultăți chiar mai mari în găsirea probelor care, eventual,  ar putea să-l disculpe. Atunci când generațiile vechi ies din scenă, stabilirea faptelor și imputarea răspunderilor devin misiunea istoricului și încetează a fi cea a juristului.

4. Manifestația din Piața Universității era nelegală, dar intervenția a fost excesivă

piata-universitatii-romania-proiectiile-docuart
Meritele morale ale manifestației din Piață trebuie afirmate și conservate pentru noile generații (cu rezerva necesară că unii din liderii manifestației par să fi fost plantați acolo sau manevrați de serviciile secrete…). Acolo se aflau oameni care credeau în democrație și care simțeau că idealurile pentru care se murise în decembrie erau sufocate de restaurația comunisto – securistă, condusă de oameni aflați până atunci în planul al doilea în partidul comunist și în stat.
Aici apar însă niște precizări necesare. Manifestația a fost neautorizată din prima clipă. Centrul Bucureștiului a fost blocat complet vreme de câteva luni (cine își închipuie că așa ceva ar fi tolerat în anul 2016?!). După alegerile din 20 mai 1990, câștigate clar de Iliescu și FSN, idealiștii Pieței s-au retras. Practic, la 13 iunie acolo se mai aflau numai rebeli revoltați de dragul revoltei, a căror prezență nu mai avea nici un orizont practic. Spiritul originar al Pieței se diluase, iar luarea de măsuri legale pentru a reda Piața traficului public erau justificate.
mineriada03_mineriada_ap-1024x768
Până aici, lucrurile par să fi fost în regulă. Autoritățile statului aveau dreptul legitim de a interveni și de a elibera spațiul public. Aici încep misterele cu privire la ceea ce s-a întâmplat acolo. Manevrele pentru golirea Pieței au fost conduse cu stângăcie și au degenerat în violență. Provocatori infiltrați în rîndul  manifestanților au atacat violent polițiștii și jandarmii, au luat cu asalt Ministerul de Interne și atuncau în stânga și în dreapta cu cocktailuri Molotov (atunci am aflat ce erau acestea: amestecuri de substanțe incendiare). Ocazia părea coaptă pentru decapitarea partidelor istorice care, deși obținuseră procente simbolice la alegeri, erau văzute în continuare ca pericol pentru guvernarea fesenistă. La chemarea lui Iliescu au sosit minerii, care au pus muncitorește lucrurile în ordine. Sute de oameni au fost bătuți pe stradă, iar puținele imagini care au fost filmate atunci au făcut de râs întreaga țară.

5. De ce acțiunea procurorilor se poate termina rău

Răspunderea juridică a celor implicați în crearea condițiilor pentru actele violente din iunie 1990 ar fi fost justificată. Ar fi fost bine ca ea să intervină însă la timp și să fie încadrată pe texte legale realmente aplicabile evenimentelor de atunci. Deschiderea acțiunii penale abia azi poate duce la două rezultate, ambele negative. Întâi, poate să eșueze, datorită problemelor de interpretare juridică corectă a textelor aplicabile (o parte din ele, expuse mai sus). Apoi, în mod alternativ, să presupunem că dosarul s-ar solda cu condamnări penale. Problema este că se simte mirosul de abuz în acest demers. Textul legal invocat de acuzare nu pare aplicabil, și nici măcar nu exista în 1990.
Dilema este următoarea: merită să condamnăm persoane pe care le știm vinovate, chiar dacă trebuie să forțăm interpretarea legii? Aplicarea distorsionată a legii nu aduce nimic bun pe termen lung. Un abuz în numele unui ideal va genera alte abuzuri în viitor. Atunci când vom rămâne însă cu abuzul, dar vor dispărea idealurile.

 

 

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.