Constrângeri, interdicții și reglementări în țara mâinilor legate

Sabino Cassese

Modificările constituției materiale și ale echilibrului între puterile statului produc eșecuri grave în raporturile dintre puterile publice și societate. Puterile publice se legitimează nu numai prin alegeri, ci și prin capacitatea lor de a-și îndeplini sarcinile în interesul societății.

 

Cu câteva zile în urmă, administratorul delegat al unei întreprinderi a declarat triumfător că a obținut autorizațiile necesare pentru o lucrare importantă de interes public în numai un an și jumătate. Un studiu recent al Aspen a demonstrat că asupra indivizilor și întreprinderilor apasă constrângeri mult mai mari decât cele care sunt strict necesare pentru protejarea sănătății, mediului înconjurător, a teritoriului și altor bunuri publice. Primari care provin de la partide diferite au declarat în ultimele zile că este imposibil să facă muncă de administrare, fiind prinși la mijloc între legi intruzive și procurori agresivi. De ce este atât de dificil să se guverneze Italia? Pentru ce motiv este atât de scăzut randamentul instituțiilor?
Prima responsabilitate revine Parlamentului. Acestea impietează asupra actului de administrare prin: prea multe legi, norme prea lungi și minuțioase, care sunt adesea acte cu caracter administrativ care sunt deghizate în legi. Se adaugă la acestea visul normelor auto-aplicative, în care se adăpostesc guvernanții loviți de sindromul sabotajului birocratic, de iluzia că odată ce legea a fost adoptată, implementarea ei este asigurată. De aici, cercul vicios: guvernarea presupune legiferare; se crede că s-a luat o decizie, dar, în cea mai mare parte a cazurilor, ne-am legat mâinile, ceea ce ne face să recurgem la un număr crescând de legi. Corpul legislativ crește, sporesc frustrărilor și amestecul legiuitorului în administrație, Parlamentul – legislator neglijează cealaltă funcție a sa, aceea de control al guvernului, iar sistemul intră în blocaj.

De altă parte, intervine puterea judecătorească: aproape nu există decizie mare sau mică care să nu treacă prin mâinile procurorilor, judecătorilor civili sau judecătorilor administrativi. Întâi însă se pronunță „magistrații constituționali”, care sunt investiți cu sarcina de „a veghea asupra lealității față de Constituție a politicilor urmate de majoritățile guvernamentale”. Judecătorii civili și penali, cu lentoarea lor specifică în luarea deciziilor, încetinesc funcționarea țării. Judecătorii administrativi – așa cum se afirmă de către foarte mulți – „blochează activitatea productivă” fără ca în același timp să ofere un ghid celor care ar dori să descurce în jungla normelor și a interpretărilor acestora. Pe deasupra, judiciarul este un corp care se îndreaptă spre politică, angajându-se mai degrabă în emiterea de declarații cu impact cotidian decât în scrierea de sentințe judecătorești.

hands-tied

 

Un observator atent al fenomenului administrativ, Marco Cammelli, a notat că toate acestea contribuie la marginalizarea administrației, care se regăsește prinsă într-un clește. Pe de o parte, există puterea legislativă care ia decizii de natură administrativă îmbrăcate în formă de lege pentru a evita dimensiunea administrativă. Pe de altă parte, administrația este intimidată sau frustrată de numeroase voci ale puterii judecătorești în fața cărora chiar și cel care ar trebui să controleze administrația din interior aruncă armele. La acestea se adaugă suspiciunile de corupție, lipsa de încredere creată în opinia publică și înființarea unei procuraturi anti-corupție „aflată în prima linie împotriva oricărui tip de injustiție” (după vorbele președintelui Consiliului de miniștri). În fine, administrația este sărăcită: puține investiții, personal ales în mod nefericit de către politicienii de vârf și nu selectat prin concurs, cariere dominate de guverne, proceduri și structuri depășite.

Modificările aduse constituției materiale pe care le-am descris și ale echilibrului între puterile statului, produc eșecuri grave în raporturile dintre puterile publice și societate. Puterile publice se legitimează nu numai prin alegeri, dar și prin capacitatea lor de a își îndeplini sarcinile în folosul societății. Prăpastia care desparte poporul și statul nu se va umple numai pe calea alegerilor. Democrația votului este insuficientă. Este necesar să se poată demonstra, prin eficiența acțiunii publice, că statul este în serviciul cetățeanului.

 

Notă: text preluat, tradus și adaptat de la: http://www.corriere.it/cultura/16_maggio_15/vincoli-veti-norme-081ec086-1a0e-11e6-9602-cdda3c4dfb23.shtml#

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.